×
Meniu

Parteneri

Spitalul raional Criuleni are o nouă secţie de anestezie şi reanimare. Secţia a fost renovată capital şi dispune de paturi moderne, salon de reabilitare şi ventilare. Proiectul a costat 1,7 milioane de lei, iar banii au fost oferiţi de investitori elveţieni. Lunar, în această secţie sunt tratate aproape 40 de persoane.

Xenia Bobeică, locuitoare a satului Maşcăuţi, a suportat o intervenţie chirurgicală după ce şi-a fracturat piciorul. Femeia a fost internată în secţia renovată şi spune că aici are parte de condiţii adecvate.

„Foarte bine, paturile sunt moi, nu fac escare, personalul se atârnă frumos. Acum dacă a fost posibilitate şi s-a făcut bravo oamenilor care s-au străduit”, a spus pacientă, Xenia Bobeică.

Directorul instituţiei spune că după reparaţie a fost schimbat şi mobilier. În scurt timp în aceste secţii va fi adus şi utilaj nou.

„Toate lucrările care au fost efectuate conform standardelor din acel ghid. Lenoleul

bactericid,pereţii cu linoleu, pavaj în blocurile sanitare, iluminare, ventilarea. Tehnica până ce este a noastră suntem în derularea unui proiect de a echipa secţia de anestezie terapie intensivă cu aparataj modern”, a spus directorul spitalului raional Criuleni, Nicolae Croitor.

Angajaţii spitalului sunt mulţumiţi de noile condiţii de muncă.

„Avem să primim şi ceva maşini de respiraţie mecanică noi, utilajul se reânoieşte, este o reparaţie avem şi instrumente noi şi desigur o să fie mai uşor şi mai plăcut de lucrat”, a spus medic anesteziolog-reanimatolog, Alexandru Balan.

Secţia a fost deschisă în anii 80 ai secolului trecut şi de atunci nu s-a mai făcut reparaţie. Investitori elveţieni spun că atunci când au păşit pentru prima dată pragul instituţiei au rămas şocaţi de condiţii.

„Noi am observat că medicii, personalul au dorinţa de a lucra, dar nu aveau posibilităţile şi infrastructura necesară. Noi am decis să creăm un nou proiect şi să le ajutăm oamenilor de aici, din Criuleni”, a spus investitor elveţian, Beat Wicky.

La evenimentul de inaugurare a secţiei au fost prezenţi investitorii,  dar şi reprezentanţii autorităţilor locale şi celor centrale.

„După părerea noastră s-a făcut mult aici la Criuleni, sperăm şi în continuare ca societatea elveţiană să se implice în modernizarea acestul spital”, a spsu deputat, Valentina Rotaru.

Până acum, datorită investitorilor din Elveţia, în spitalul raional Criuleni a fost renovată secţia de chirurgie, cea de pediatrie şi a fost instalat un ascensor pentru transportarea pacienţilor. Anual, în acest spital primesc îngrijiri medicale aproape opt mii de oameni.