×
Meniu

Expertizele judiciare și extrajudiciare vor fi gratuite pentru persoanele cu boli psihice grave!
Persoanele care suferă de boli psihice grave vor beneficia de expertiză judiciară sau extrajudiciară gratuită. Măsura este prevăzută într-un proiect de lege, votat astăzi în prima lectură.
”Prin acest proiect, venim să eliminăm o discrepanță existentă în legislație și să stabilim foarte clar că această expertiză va fi achitată, în cazul persoanelor care suferă de boli psihice grave, din contul statului”, a declarat autoarea inițiativei legislative, deputata Ana Racu.
Măsura va îmbunătăți sistemul de ocrotire judiciară, prin furnizarea gratuită a expertizei judiciare și extrajudiciară persoanelor care suferă de boli psihice grave. În acest scop, statul va aloca, anual, aproximativ 400 de mii de lei.
Aproximativ 28 de expertize judiciare și 300 de expertize extrajudiciare sunt elaborate în Republica Moldova, în fiecare an, potrivit Centrului de Medicină Legală.
Sursa: Parlament.md